marți, 5 august 2014

Costi Mocanu, directorul Voyo România: "Pro Tv Plus se lansează la sfârșitul lunii august 2014. Netflix se va lansa în România peste 5-8 ani."

În timp ce Netflix a avut o influență de netăgăduit pe piețele vest-europene, intr-unele din acestea fiind deja lansat în prezent, pentru Europa de Est acesta nu este considerat un posibil concurent pentru distribuitorii locali de continut video la cerere, cel putin nu în viitorul apropiat.

În Europa Centrală și de Est sunt oferite diverse servicii Over The Top, dar la nivel local. De exemplu, Central European Media Enterprises (CME) furnizeaza versiuni localizate ale serviciului său Voyo, în numeroase piețe din aceasta regiune geografica, inclusiv în Republica Cehă, Croația și România.

Costi Mocanu, directorul Voyo România, a declarat că deși Voyo oferă conținut TVoD, stratul de Svod este mai popular și include filme și conținut TV, inclusiv programe din rețeaua locală CME, cum ar fi de exemplu în România producții ale televiziunii Pro TV.

"În România am lansat de asemenea trei canale exclusive, respectiv Voyo Comedy, Voyo Cinema și Voyo Action, care sunt disponibile doar dacă sunteți un abonat al Voyo", spune Mocanu.

Ideea din spatele acestor canale online, explică el, este de a reduce decalajul între televiziunea liniară și cea non-liniară.

"Am observat cu toții că la peste o jumatate de secol de la lansarea televiziunii liniare, oamenii încă o preferă. Este o obișnuință pentru telespectatori să aștepte să vizioneze o producție", spune Mocanu.

"Suntem practic un fel de BBC iPlayer sau HBO GO, amestecat cu Netflix, la care am adăugat ceva în plus", spune Mocanu, explicând amestecul de emisiuni TV, filme Svod și canale online oferite prin serviciul Voyo.

Voyo va avea curând un frate mai mic, respectiv un serviciu AVoD, care urmează să lanseze în România la sfârșitul lunii si care va fi denumit Pro TV Plus.

Pro TV Plus va distribui conținut de succes din arhiva rețelei de televiziune CME ( fiind gratuit, dar sustinut prin publicitate ), Voyo rămânând modalitatea cu plată de a accesa conținutul cel mai recent al rețelei.


Discutand influența crescândă a Netflix, Mocanu spune: "Netflix, ca prezență în Europa, poate fi luat în considerare doar în funcție de capacitatea clientului de a intelege limba engleză. Impresia mea este că Netflix vizează in principal țările cu o populație care înțelege limba engleză și care o vorbește foarte bine. A fost lansat în regiunea scandinavică și în mod evident Marea Britanie și Irlanda, iar apoi s-a lansat în Olanda. Eu cred că atunci când vor face următorul pas, în această toamnă, adică în Franța și Germania, vor începe să aibă probleme cu conținutul."

Dintre aceste probleme, spune Mocanu, vor face parte nu doar costurile cu traducerea, subtitrare și/ sau dublajul conținutului, care este în general în limba engleză, dar de asemenea si obtinerea licențelor productiilor, pentru distruirea la nivel local.

"Nu cred că serialul House of Cards ar putea fi un element declanșator și decisiv într-o țară ca Germania. Nu cred că se vor lansa în piețele estice mai devreme de 5-8 ani de acum inainte. As exclude Polonia de la această predictie. Polonia este parte a Europei Centrale și probabil ca Netflix se va lansa acolo peste trei ani. Dar acestea sunt problemele Netflix-ului", concluzionează Costi Mocanu.

UPDATE 29 august 2014, ora 16:00 : Pro TV Plus a fost lansat. Informatia s-a confirmat. Detalii găsiți AICI.


3 comentarii despre subiectul „Costi Mocanu, directorul Voyo România: "Pro Tv Plus se lansează la sfârșitul lunii august 2014. Netflix se va lansa în România peste 5-8 ani."”:
Anonim

Sa vedem va merita lansarea urmeaza sa il si vizionam sa ne dam seama :)

Anonim

Pai compara Netflix cu Voyo??? Cati abonati are Netflix si ce continut si ce continut si abonati are voyo???

James Blog

House of cards este deja pe Seenow. Vrei sa vezi Singur acasa a 29 oara? Voyooooo

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile