sâmbătă, 10 mai 2014

Licitația TVR pentru transmisie prin satelit se apropie de final ?

SRTv se apropie de finalizarea licitaţiei de închiriere spaţiu de transmisie prin satelit a televiziunilor sale, despre care HD Satelit a scris in decembrie 2013. La licitatie s-au înscris trei companii: GlobeCast ( prin satelitii Eutelsat ), Adisam ( prin sateliti SES Astra ) si Rartel ( companie mixtă româno-italiană, cu acţionari Radiocomunicaţii şi Telespazio).

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a demarat pe 28 noiembrie 2013 o procedură de închiriere de spaţiu de transmisie prin satelit a televiziunilor din portofoliul său, pentru o sumă estimată la 67.741.935 lei, fără TVA (aproape 15,3 milioane de euro).

Una dintre condițiile licitatiei este să fie deja transmise şi alte televiziuni din România prin satelitul care va fi utilizat pentru regiunea (a) de către operatorul ce va câstiga licitația. Contractul de servicii de transmisie nu este defalcat pe loturi, ci este atribuit ca un tot unitar. Consecința acestor cerințe a fost depunerea de contestații care au suspendat procedura licitației.


Detalii despre licitatie

În temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, SOCIETATEA ROMANA DE TELEVIZIUNE a demarat o licitiatie pentru servicii de transmisie a pachetului de programe SRTV pe satelit cu numarul 186970, COD CPV 64214100-0 (Servicii de închiriere de circuite prin satelit ).

Data publicarii licitatiei a fost 28.11.2013, iar data licitatiei va fi 06.01.2014. Durata acordului-cadru este de 4 ani, iar valoarea estimata fara TVA este de 67,741,935 RON. Se vor incheia contracte subsecvente anuale, dupa aprobarea fondurilor de la bugetul de stat. Durata contractului/acordului cadru sau termenul pentru finalizare este de 48 luni incepand de la data atribuirii contractului. Modalitatile de finantare provin din fonduri de la bugetul de stat.

Câștigarea licitatiei va determina încheirea unui un acord cadru pe patru ani, cu încheierea de contracte subsecvente anuale, după primirea fondurilor de la bugetul de stat.

Acordul cadru se va incheia cu un singur operator.

Cantitaţi minime pentru un singur contract subsecvent: 11 canale SRTV.
Cantităţi maxime pentru un singur contract subsecvent: 25 canale SRTV.
Cantităţi minime pentru acordul cadru incheiat pentru patru ani: 44 canale SRTV.
Cantităţi maxime pentru acordul cadru incheiat pentru patru ani: 100 canale SRTV.

Descrierea pe larg a cerinţelor din documentatia descriptiva:

SRTV doreşte să achiziţioneze spaţiul satelitar şi tehnologia aferentă pentru a-şi distribui programele sale în Europa şi în lume. Distribuţia programelor SRTV prin satelit va fi următoarea (listă de regiuni de distribuţie):

a. În România şi la sediile ambasadelor României din Europa, din Moldova, din Egipt şi din Israel: TVR1, TVR2, TVR3, TVR News, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Tg-Mureş, TVR Timişoara
b. Europa, pe unul dintre sateliţii Hotbird 13.0 E sau Astra 19.2 E: TVR Internaţional (PAL)
c. În America de Nord (Statele Unite ale Americii şi Canada):TVR Internaţional (NTSC)
d. În Australia şi Noua Zeelandă: TVR Internaţional (PAL)

Soluţia de satelit propusă de ofertant trebuie să asigure faptul că programele TVR vor putea fi recepţionate cu antenă parabolică de 90 cm şi receptoare DVB-S2.

Pentru regiunea „a” se va oferta un transponder complet tip DTH (de 33MHz sau de 36MHz, după capabilităţile satelitului care va fi propus de ofertant) pe un satelit în care să existe şi alte televiziuni din România. Pentru celelalte regiuni („b”-„d”), în care se va distribui doar TVR Internaţional, ofertantul va propune un canal de 4Mbps minim garantat într-o platforma satelitară tip DTH.

Ofertantul trebuie să propună în soluţia sa şi închirierea unui slot continuu de 12MHz în sistem MCPC pentru transmisii de ştiri (DVB-S, DVB-S2, NS3), pe acelaşi satelit şi cu aceeaşi polarizare ca transponderul ofertat pentru regiunea de distribuţie „a”. TVR va gestiona acest slot astfel încât să poată decide ce fel de modulaţii va folosi la un moment dat în funcţie de tipul transmisiei şi/sau echipamentele DSNG disponibile la un moment dat.

De asemenea, participanţii la această procedură de achiziţie publică trebuie să ofere şi o soluţie de protecţie a emisiei în caz de calamităţi pentru regiunea de distribuţie „a”.

Contestatiile au fost respinse

Licitatia a fost contestata de Centrul pentru Servicii de Radiocomunicatii si de SES ASTRA, având ca motivație faptul ca nu toti potentialii participanti indeplinesc conditiile din documentatie, mai ales cele de la Documentatia descriptiva, la Tema B, sectiunea 1, unde printre altele se specifica faptul ca transponderul oferit sa fie pe un satelit care are televiziuni românești, atat ca emisie individuală, cât si ca parte a unei platforme DTH. Mai mult, in fisa de date, la paragraful II.1.8 impune ca proiectul sa fie atribuit bulk si nu pe loturi, ceea ce obliga operatorii sa faca parteneriate pentru a se incadra.

Desi initial CNSC a hotărat sa suspende procedura de atribuire, mai tarziu s-a razgandit si a respins ca nefondate cele două contestaţii, luând decizia de continuare a procedurii.

TVR a prelungit perioada de valabilitate a vechiului contract

Contractul TVR cu GlobeCast ( Eutelsat ) a expirat în decembrie decembrie 2013, insa retransmisia prin satelit nu a fost intrerupta. Noul consiliu de Administratie al TVR a incheiat pe 30 aprilie 2014 un act aditional privind prelungirea perioadei de valabilitate a contractului expirat. Acum, TVR incearca sa achite serviciile suplimentare de care a beneficiat în anul 2014.

În îndeplinirea atribuţiei conferite de Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, În considerarea Hotărârii Parlamentului României nr. 16 din 1 aprilie 2014, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1. – Se aprobă încheierea unui act adiţional la contractul nr.8163/06.07.2005 dintre SRTv şi firma GlobeCast France, având ca obiect prelungirea perioadei de valabilitate a contractului cu 3 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2014, conform documentelor anexate. Art. 2 - De punerea în aplicare răspunde Direcţia Studiouri Centrale. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art.26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Niciun comentariu despre subiectul „Licitația TVR pentru transmisie prin satelit se apropie de final ?”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile